România a intrat în această iarnă cu cel mai redus grad de umplere a lacurilor de acumulare din ultimii 4 ani, de 69,93% din capacitatea totală, spre deosebire de gradul înmagazinărilor de gaze, care se situează la un nivel record, de 96,6%. Vremea secetoasă a condus nu numai la un grad redus de umplere a lacurilor de acumulare, ci și la scăderea cu o pătrime a energiei electrice generate de cel mai important producător de electricitate autohton, Hidroelectrica, comparativ cu anul trecut, factor care a contribuit la creșterea prețurilor pe piața locală. Miercuri, de exemplu, prețul spot din România era cel mai ridicat din Europa, de 213 euro/MWh.
Potrivit Codului tehnic al rețelei de transport de energie, aprobat prin ordin al ANRE, Dispecerul Energetic Național din cadrul Transelectrica poate acorda ajutor de avarie sistemelor energetice cu care funcționează interconectat și cu care are încheiate convenții în acest sens, în cazul unor deficite de putere sau al unor incidente grave în cadrul acestora.
Ucraina a oprit de marți exporturile de electricitate, susținând că recurge la acest gest din cauza bombardamentelor de luni cu rachete rusești asupra instalațiilor sale energetice. Decizia a afectat semnificativ Republica Moldova, al cărei consum de energie depindea în proporție de 30% de curentul electric livrat de ucraineni.